Vești și povești răstălmăcite

Așa, privind în urmă cu foarte puține regrete, vă zic sincer că nu știu când au trecut anii, dar luna asta tocmai s-au împlinit 25 de ani de când simpla colegialitate a devenit parteneriat certificat, ștampilat cu nume de cârnat.  Să-mi trag palme! Multe. Un sfert de veac de înțelegere din priviri, nu din loviri. Bine, contrări pe diferende de opinie au mai fost, dar nu s-a făcut uz de sucitor și nici nu s-a ajuns la degajări de coșuri de gunoi, gen Chefi la cutzite. Ca să nu uit, am un  sfat pentru amatori de mariaj : dacă cumva ea greșește, cereți-vă rapid iertare și faceți rost pronto de un produs de patiserie proaspăt, cu multe calorii. Vă va schimba viața! În bine. Cu plăcere! Pe scurt, pentru că altfel ar trebui să scriu o trilogie cu hobbiți, totul a început cu yours, truly, care a salutat în gară, cum îi era felul, fără să aștepte un răspuns, iar apoi s-a oferit să ajute la cărat bagajul mult prea greu pentru o furnicuță (borcane și sticle goale, după cum am aflat cu a...

Am avut nevoie de o procură pentru minorul aiurit, ca să fiu sigur că găsește ieșirea din țară pe la ghișeul vamal Nimic de comentat, chiar dacă va fi însoțit de profesorul coordonator.  Eu n-am mai intrat prin cabinete notariale de peste 10 ani, nu știam la ce scoruri să mă aștept, în afară de scorurile din recenzii, date de oameni scandalizați nu neapărat de onorarii, cât de competența serviciilor oferite. Până la urmă, am ales cel mai apropiat birou cu scor peste 4 steluțe, am avut noroc că nu era nimeni în vestibul, cu vreo cerere de autentificat în proțap.  Long story short, 121 de lei mai târziu, am ieșit cu hârtia parafată conform rigorilor legii, "bucuros" că pentru redactarea și autentificarea unui act de complexitate redusă, în opinia mea, am așteptat doar o zi lucrătoare. Notar trebuia să mă fac, dar, chiar dacă meseria se cam moștenește, ar fi fost cam greu să sară de la un bunic la nepot, dintr-un oraș în altul. N-a fost să fie, poate într-o altă unghie  viaț...

                      N-au trecut decât 20 de ani de când am inscripționat CD-urile astea și așa au rămas, n-am mai umblat la ele până de curând, când le-am găsit într-o geantă de laptop la fel de nefolosită și pe care am vrut s-o arunc. 2006-2009: 4 ani strânși în format rewritable, o părticică din viața mea de tânăr familist, aflat la începutul carierei profesionale, dar am găsit și câteva kituri de instalat diverse programe piratate, pe care le-am păstrat așa cum m-am priceput, dar progresul tehnologic le-a lăsat în urmă cu viteza laserului optic.  Amintiri, poze și un film. Romantismul din mine era la cote hormonale maxime, se pare. L-am salvat fix acum 20 de ani, după cum se poate vedea în captură. Toate fișierele din perioada respectivă ocupă câteva zeci de GB de spațiu de stocare, așa că zilele astea știu cu ce îmi voi ocupa serile: voi copia tot de pe ele pe SSD-ul actual și voi revedea tot ce am salvat pe ele, apoi le ...

De când mi-a fost băgată pe gât friteuza cu aer cald, cu forța, mai ceva ca un cățeluș făcut cadou de vreo mătușă unui nepot, ai cărui părinți ocupați numai de un patruped nu mai au timp, aproape că am renunțat la prăjelile clasice în ulei de floarea-soarelui.  Se întâmplă, uneori, să mai cicălesc o ceapă în untura topită de pe cubulețe de bacon cu miere, afumat cu lemn de hickory, dar în rest, pot spune că am cam eliminat din bucătărie tot ce presupune absorbția de grăsimi în cantități industriale prin prăjire adâncă. Șnițele sau chiftele fac doar la airfryer sau cuptor, aripioare  și fâșii de pui tot așa. Până și pentru banala ceafă de porc am renunțat la tigaia tip grill din fontă chinezească. Doar că toate astea vin nu doar cu beneficii pentru organism, ci și cu un cost mai mare la factura de energie electrică, pentru că deja mi-a intrat în reflex să preîncălzesc friteuza pentru aproape orice trebuie preparat cu rumeneală: de la baghete cu unt aromatizate cu usturoi până l...

Totul a început la final de iulie. Eram o tânără familie, băiețelul de 3 ani ne umplea viața de fericire, dar am vrut noi să ne sporim șansele de a avea cine să ne dea o cană cu apă la bătrânețe, așa că deja implantasem cu precizie chirurgicală sămânța pentru al doilea copil. Cred că aș fi fost un doctor bun, chiar dacă leșin de poftă când văd sângerete.  Sarcina avansase bine până la 28 de săptămâni, știam deja că va fi tot băiat, me very happy, toți ceilalți bărbați din familie produseseră doar fete. Câți ca mine? Nime. Și vine aniversarea soției. Cum încă de pe atunci eram bărbatul ideal, ocupat nu doar cu  pescuitul măturatul, ci și cu teambuildingurile  excursiile în familie sau cu petrecerile surpriză,   în drum spre casă  am ridicat tortul de 2 kg  cu poza comestibilă a soției   și buchetul de flori comandat. Treizecișiunu de trandafiri atât de roșii, că mureau macii de invidie, nu alta.  Invitații au venit cu cadoaie, cu plicuri, cu urări...

  Vine fi-miu  la mine, rânjind malefic, și îmi spune: am o veste bună și una proastă. Pe care vrei să ți-o spun mai întâi? – Pe aia proastă, cred că fac față.  – O să cam rămâi fără bani. – Bine, bine, și vestea bună? – Am intrat la facultate! P.S. Mi-am făcut rapid calculele și vă anunț că vând un rinichi în stare bună de funcționare, rată de filtrare glomerulară 86. Fără calculi intermediari. Accept teste în orice laborator. Ofer neseriozitate și aștept sarcasm.   

Păi ce faci, măi chiajnene? Avem nu doar un premier ales pe sprânceană, ci și o premieră. Bineînțeles că pe contul de Facebook al Primăriei Chiajna, unde a fost anunțată operațiunea, e un adevărat festival al misecuvinismului, de au fost nevoite autoritățile să limiteze cine poate comenta. Aute, domnule, da' de ce să nu am dreptul să învețe copilul unde vreau eu? Ce dacă nu locuiesc în circumscripția școlii, o mică șpagă flotantă nu a omorât pe nimeni.  

Vi s-a întâmplat vreodată să vă uitați o haină, un rucsac, un portofel cu bani sau mai știu eu ce la școală, în tren, în taxi, în autobuz, la restaurant, pe plajă? Presupunând că v-ați adus aminte în timp util, ați mai găsit obiectul respectiv? Mă adresez aici în primul rând celor cu copii de vârstă școlară suficient de mare, încât să meargă singuri la școală, dar pun pariu că suntem destui uituci maturi, nu doar cu poze și informații cu caracter personal, ci și cu capul în nori.  Eu, de exemplu, oricât de prevăzător și atent aș fi, tot mai las uneori în urmă câte ceva. Aflându-mă în pregătirea sezonului estival cu vizite prin magazinele de specialitate cu cafea și articole pentru plajă , mărturisesc un lucru întru iertarea păcatelor și aștept răspunsurile voastre vioaie și pățania voastră ce a fost să fie.  Cum să vă zic: nu există vară în care eu să nu îmi uit pe plajă măcar o pereche de pantaloni scurți. Deja merg la mare cu lecția învățată, am pe puțin 3 perechi în concedi...

Acum, că a fost finalizată, în sfârșit, corectarea lucrărilor de simulare,  DECLIC AICI!  rezultatele slabe anticipate de mine s-au adeverit. Al meu stă binișor spre decent, dar nici nu se omoară, nici nu pune osul la treabă fără jambiere cu gel.  Zici că l-am făcut cu o spanioloaică, după școală (care, uneori, se termină și la ora 11:00), camera lui are, de luni până vineri, închis cu publicul până spre 18:00, pentru siesta: TV + telefon + smartwatch (își verifică în mod constant nivelul de stres, să nu scadă serotonina din ciocolata amăruie sub 87%) + laptop. Noroc că-i mai cere de mâncare pisica și-l mai scoate din letargia de Ionică . Ocazie cu care face și el refill la ghiozdanul intestinal. Faza e că diriginta, un dezastru pedagogic la toate capitolele, indiferent cum întorci foaia, a sunat gongul grupului de WhattsApp și ne cheamă zilele următoare la școală, ca să ne asumăm rezultatele alegerilor dezastruoase pe care le-am făcut, pentru că am ales liceul în care ea...

Să vă zic o fază faină. Scurtă, dar faină. Că viața.  Vă ziceam aici  că la următoarea abatere îi fac vânt lui Whirlpool. Cum în ultima vreme am tot găsit apă sub mașină, uneori mai puțină, alteori 2 degete de spumă ca într-o halbă de bere, am zis că nu se mai poate așa. Rugina se vedea pe laterale mai rău ca la pragurile unui VW, un meseriaș mi-a cerut doar pentru deplasare și constatare 200 de lei, așa că am schimbat eu de la mine putere 250 de euro și, din 3 clicuri, am cumpărat alta, cu un brand la fel de electrocasnic. Criză-criză, dar măcar asta nu papă benzină. Am ales cu buget, direct de la importator, dar sunt mulțumit și în suflet. Mai ales că a luat-o și pe cea veche, să se spele pe cap, în regim buy-back. Cum a sosit, Puggy repede i-a făcut inspecția la recepție, ca nu cumva să aibă daune cauzate de transport. Nici măcar o zgârietură. Se aude, eh,mag?                      Așa. Se pare că noua mașină de spălat r...

Maică-ta de-i vie, bine-ar fi să vie pân-la noi, la vie.   Dacă însă-i moartă, pașii tăi te poartă, la o tristă criptă, la o cruce-înfiptă.                     Cât despre mine, când voi pleca din vie, vreau să vă amintiți, că iubeam crispy strips.     

Aproape de zona prin care îmi poartă pașii trupul de zeu Pan a apărut acum câteva luni un șantier. În mod normal, echipele de muncitori sunt formate din români iubitori de școală sau asiatici cu cuib de viespe însiropat pe cap. Primii, gregari foc când trec domnișoare posesoare de picioare lungi și bust generos, de crapă cămașa ca pe statuile din ciment nestropite pe timp de caniculă. În schimb (schimbul 1 sau 2, nu contează), lucrătorii din Asia nu deranjează cu absolut nimic, am stat să îi urmăresc (în sensul bun, că nu sunt angajat la ITM), se înțeleg din priviri sau din turbane și nu crâcnesc la ordinele dirigintelui de șantier, semn că sunt obișnuiți cu o formă de educație ce presupune existența unui diriginte, nu ca românașii noștri cu atâtea clase, cât trenurile InterRegio. Ei bine, ieri am trecut iar pe lângă șantier, să tot fi fost încă 10 minute înainte de ora 17:00, când din perimetrul împrejmuit văd cum iese un muncitor dintr-o țară africană, judecând după piele și codițe r...

Toate firele îmi ies Pe nas sau chiar de prin ureche Bătrânețea-i boală veche...  Dacă nu ați înțeles încă aluzia, ei bine, înseamnă că nu ați ajuns încă la vârsta necesară defrișării nărilor și a urechilor, sau poate ați câștigat la loteria genetică și păstrați pilozitatea la bancă, nu pe corp, ca prim-monosprânceana noastră.  Eu, mamut lânos din naștere, nu sunt atât de norocos. Săptămânal, sunt nevoit să apelez la prietenul meu, Edward Mâini-de-foarfecă, pentru a ține din scurt gazonul englezesc la nivel silky smooth. Cu atâtea dealuri și crevase, credeți-mă că nu e deloc ușor să întrețin ditai terenul de golf.  Cam asta a fost și slujba mea de azi-dimineață, pe o căldură demnă de Bacovia, în ciuda datei din calendar. Dacă nu aș orchestra operațiunea Tunsul monstrului, Mircea ar fi invidios pe sprâncenele mele. Nu Mircea Bravo, ci actorul Mircea Albulescu, căruia îi urez să își continue nestingherit călătoria sprâncenată începută acum 10 ani pe alte meleaguri. ...

Nu vă plictisesc cu originea termenului, doar să ziceți mersi Revoluției Industriale din Anglia, pentru că, datorită ei, acum avem timp liber pentru a ne ocupa de plăcerile noastre neremunerate. Fie că suntem filateliști, colecționari de iadeșuri, grădinari, alergători sau greviști de weekend, în timpul liber, atât cât ni-l permitem financiar, suntem dedicați trup și suflet acestor activități. Că tot veni vorba despre trup și suflet, hobby-urile mele de căpătâi sunt, după cum probabil ați intuit, gătitul și mâncatul. Gătesc din pasiune pentru suflet, mănânc cu plăcere pentru trup. Îmi pare rău că nu există internet cu miros dar, chiar acum, în timp ce scriu, casa se umple de mirosul pâinii proaspăt coapte.  Nu mă dau mare sculă pe basculă, dar atât timp cât iubesc ceea ce fac și fac ceea ce iubesc, eu zic că am descoperit rețeta perfectă. Și anume: 500 g făină integrală (poate fi și dietetică, de la bunicuța Grania, că e mai ieftină), eu o prefer pe cea de la Agro Toten, pentru că ...

Pentru că și-așa nu prea se înghesuie boții la comentat, poate îndrăznește un om sau măcar un delfin persoană non-umană să contribuie la umila-mi postare. Așadar, eu fiind garantat un amuzant cu nume de cârnat brașovean, cui îi mai place să râdă de numele de familie ale cunoscuților sau necunoscuților? Cer iertare celor care poate își vor citi numele, dar mie mi se pare comic să te cheme Aurelian Bouroș sau Marilena Crăcuț și să lucrezi cu publicul, cu un ecuson mândru în piept.  Atenție: nu vorbim de prenume, acolo fiecare își dezvăluie creativitatea sau lipsa ei după puteri. Doar nume de familie, moștenite din tată-n fiu din flori, purtate cu mândrie măcar până la cununie, dacă nu și dincolo de divorț.    

Aflasem recent că voi fi tătic pentru prima dată și eram foarte încântat, nici măcar nu ne străduiserăm mai mult de 2 ori pe zi, soția să tot fi avut 2 luni de sarcină, complet invizibilă pentru un ou ochi neformat. Ei, și vine la noi în vizită un văr nedorit din Irlanda, cu soția lui irlandeză much more gravidă ca a mea (eu îi întâmpin cu o glumă scremută, ca de obicei: you're Moldavian, she's Irish, beat this), în cursul lunii a 8-a, cu un pântec imens și ne roagă să-i ducem undeva unde să nu depună prea mult efort, prin jurul Brașovului: Babele. M-am executat, am ajuns și am urcat relativ rapid, de la prima oră, am făcut pozele de rigoare din profil cu babele noastre, dar când să coborâm, ia telecabina de unde nu-i. O mică defecțiune care durase vreo 2 ore a produs o coadă imensă, oamenii stăteau în picioare și se călcau pe ele ca vacile în staul.  Vărul nedorit, în singurul lui moment de inspirație, începe să dea din coate și să vorbească în romgleză: attention, attention, ...

1. Faradent. Am înțeles că e fără diacritice, dar tot mi se pare neinspirat să alegi această denumire pentru un cabinet stomatologic. 2.  Kwizda. Nu cred că trebuie să mai explic aluzia. Se ocupă, printre altele, cu fungicide. Și cu biostimulatori. Pentru agricultură. 3. Pen Island. Cică se ocupă cu producția de pixuri. Nu încercați să le căutați site-ul, că apoi vă umpleți de reclame la  carici  carioci. 4. Numele de instagram al reprezentanței Volkswagen din Italia. Trăi-le-ar genitorii, că sunt haioși. 5. Completați voi lista, că sunt convins că ați întâlnit caraghioslâcuri suficiente.

În buzunare adormite, prinse-n grabă, fără rost, Șervețelele uitate au pornit pe-un drum anost. Mașina cu nesaț le-nghite, vârtejind cu mare zor, Până ies din ele franjuri, ca un nor ușor, ușor. Vai de noi! strigară ele, destrămate, fără chip, Cine ne-a uitat aicea? Ce neghiob și ce risip! Franjurii, ca niște fulgi, se lipiră peste tot: Pe cămăși, pe blugi, șosete - ca într-un secret complot. Hainele mototolite oftară toate în cor: Ce năpastă, ce mizerie și ce haos în decor! Albul vostru ne-mpânzește, nu mai suntem de purtat, Doar din grabă, neatente, am ajuns de rușinat! Din sertar, alte batiste șușotesc pe glasul lor: Graba naște-ncurcăceală și necazuri în hublou. Cine-și cată-n buzunare înainte de spălat, Scapă haine, scapă casa de-un haos adevărat. Morala Cine uită lucruri mici din grabă sau nepăsare, Va munci dublu pe urmă, reparând a sa uitare.

Seara concertului lui James Blunt la Brașov a fost una memorabilă: s-a transformat într-o moștenire sonoră de care nu am scăpat nici cu declarație de renunțare la notar.  Aveam locuri în spate, ieftine și confortabile, dar când soția este peste măsură de entuziasmată, nu mai bine te duci în față, sub scenă? Ne-am strecurat prin mulțimea adunată în același scop, până am prins un loc „privilegiat”, exact lângă boxele uriașe care făceau pământul să vibreze sub picioare. Basul nu se auzea doar în urechi, îl simțeam în cutia toracică, era ca o forță invizibilă care îmi repeta în avans bătăile inimii. Spectatorii strigau înnebuniți, cântau cu artistul, dar eu nu auzeam decât frânturi de cuvinte, acoperite de valurile de decibeli. Pe moment, a fost electrizant ca atingerea unui țipar amazonian. Soția era pe val, eu mă înecam de dragul ei. Ea nu știa versurile, eu voiam să le uit.  Când am ieșit în sfârșit din tumultul Pieței Sfatului în răcoarea nopții, freamătul orașului părea înfu...

Știu că e puțin cam târziu, dar mai bine acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă. Plus că în curând vine Paștele și, în scurt timp, Crăciunul. Nu mă credeți? Așteptați puțin. Voiam doar să întreb cum ați petrecut Revelionul? Nu de alta, dar anul trecut/anul ăsta i-am unit toți stând în pat, gripați ca un motor fără ulei. Am fost aproape împreună părinți, frați, copii, nepoți, bunici, bolnavi și în exclusivitate pe WhatsApp.  Am petrecut până spre dimineață cu telefoanele conectate la încărcătoare, distribuind urări, partajând glume și share-uind imagini și videoclipuri cu artificii.