Postări

Se afișează postări cu eticheta Sectorul artistic

Juranalism

Imagine
Ce credeți că îmi intră mie azi în... feed? Anunțul de mai jos. Era să scap telefonul, că ungeam balamalele ușii de la baie, cu WD-40, tocmai în sfânta duminică și eram cam alunecos pe mâini. Eu știu motivul: căutasem pe net trusturi de presă mânjite la gură și mai submisivi ca ăștia sunt numai cei care îți dau bună ziua în Brașov. Așa ceva! Eu înțeleg că munca de calitate nu se poate autosusține doar prin reclame cinstite, mai trebuie și ceva lins, din când în când. Și nu mă refer la mâna plătitorului. Dar așa ceva! Și e anunț gratuit... Avertisment: Not Suitable For Work, nu dați clic, decât dacă sunteți jurnalist sexperimentat! Anunț în cotidianul local MyTex

Reelly?

Pentru cei care nu au Facebook/Insta, și îi înțeleg, că e plin de mizerii, ale mele included, postez aici două linkuri cu reeluri scurte, ca să vedeți ce înseamnă să gătești cu telefonul lângă tine și să uiți uneori că voiai să mai prinzi un cadru sau un abur proaspăt. Nu e ca și când îmi place teribil de mult asta, aș fi preferat să nu fiu nevoit să documentez ce și cum gătesc, dar e destul de palpitant să găsesc apoi un fundal sonor care să se potrivească cu ce am pozat/filmat.  Pentru mulți, probabil nu e deloc interesant, pentru mine, guess what! Asta e tot muncă, it takes a lot of time ca să ajungi la performanța de 3 sau 5 secunde în forma finală. Nu de la 0 în sus, ci de la minute întregi în jos, să vă fie rușine că v-ați gândit la alte performanțe pe blat! Mare scârț! or să zică gurile rele. Țac-pac, scoți telefonul, apoi editezi puțin și gata e creația digitală! Mai torni niște cuvinte pompoase, care să însoțească imaginea/reelul și ai instant gratification. Din vasta mea ...

Recomandări de seriale

Imagine
Nu sunt capodopere, dar ce altceva să și binge-uiești pe vremea asta ploioasă, în afară de aspirat pop-corn dintre faldurile canapelei?  Ambele sunt disponibile cel puțin pe Amazon Prime.  Primul e " Colin from Accounts ". Ca spoiler, vă zic doar că se râde mult și Collin e un cățel simpatic. Și îmi place accentul australian.  Al doilea, tot de la Antipozi, e " Deadloch " , chiar dacă e mai cu înjurături. E genul de comedie neagră cu mistere polițiste uneori absurde. Un mix între personaje gen Las Fierbinți și lesbiene. Dacă asta e tendința, ne confirmăm, mai schimbăm și noi așternuturile. Sper să vă placă!  

"Fat" jokes

Imagine
Araphat, angajat DeSeU, vrea să treacă granița cu un elicopter cu doi pacienți cu arsuri. Vameșul, bănuitor că Araphat face contrabandă, îl oprește: - Araphate, fă-te-ncoa, ce ai în elicopterul ăsta? Sigur transporți ceva ilegal! - Domnule vameș, nu am nimic altceva, doar transport pacienți cu arsuri, răspunde Araphat liniștit. Vameșul nu îl crede. Ia elicopterul la puricat, scoate până și bandajele de pe pielea victimelor, le analizează cu drugtestul, dar nu găsește nimic suspect.  Luna următoare, povestea se repetă: Araphat apare cu alt elicopter cu un pacient în stare critică, vameșul caută disperat droguri, aur sau diamante pe sub targă, dar nu găsește nimic suspect. Și tot așa, Araphat face lunar sau chiar mai des curse cu elicopterul, transportând pacienți cu diverse afecțiuni. Ajunge director, de-acum lumea îi spune domnul RO-Araed.  Trec vreo 20 de ani, Araphat RO-Araed este aproape de pensionare și se întâlnește accidental cu vameșul, într-un bar. Vameșul are acum bar...

Bună ziua, Brașov!

Imagine
Cotidianul brașovean   pe care îl răsfoiesc zilnic mai des decât propriul blog, înmuindu-mi buzele în cafele, are un fotograf care a dat dovadă de sclipire de geniu, realizând o poză în care radarul pare că e camuflat cu mâțișori. Mie, unuia, mi-a făcut ziua mai frumoasă.  Aștept și ziua de Paști în care vor implementa pe radar funcția de aruncător de ouă vopsite nefierte, pe cât posibile expirate sau chiar din lemn, în funcție de starea de spirit a polițistului. 

Steaua fără nume

Imagine
Și-a trecut și aniversarea mondială de anul acesta a teatrului. Ca om de litere, am o oareșce pretenție de la propria-mi persoană, așadar nu puteam să lipsesc de la un spectacol rezumat sublim prin cuvintele atât de adevărate: "nicio stea nu se abate, nu se oprește niciodată din drumul ei". Pe cât de trist, pe atât de uman și de adevărat a surprins Mihail Sebastian esența iubirii de o clipă între două ființe surprinse la congruența cosmologică a două lumi. Nu dau mai mult din casă, dar  mi-a  plăcut! Mai vreau!  Later edit: la 4 zile de la eveniment, p e pagina de FB a site-ul Teatrului Sică Alexandrescu  încă tronează imaginea asta. Ce să zic, felicitări atenției acordate!

Mai bine mai târziu, decât niciodată: vrem femeia educată!

Un Amic cu suflet mare mi-a trimis un articol interesant, știind că îmi plac subiectele din domeniul lipsei de educație.  Ca să nu vă răpesc din plăcerea cititului, un obicei atât de puțin răspândit printre spectatorii de pe TikTok, vă spun doar pe scurt despre ce este vorba: nu doar că avem  cea mai scăzută rată a femeilor cu vârsta între 25 și 34 de ani cu studii universitare din UE: doar 26%, dar suntem cam pe la jumate, comparativ cu media europeană de 50%. Am tras apa. Am încheiat citatul.  Vă zic, aproape că abia aștept să-mi crească copiii, să emigreze încotro văd cu ochelarii (că sigur voi purta ochelari până atunci) și să mă cheme să am grijă de cățel sau de purcelul ăla mic de bebeluș.  România educlacată

Cu bățu-n baltă

Imagine
Un mare pescar la feeder dădea, Pe malul apei el se legăna. Și, pentru că, peștele nu trăgea, A mai chemat un pescar. Ca să bea. Doi mari pescari la feeder dădeau, Coșul cu sticle din apă-l mulinau. Și, pentru că, peștii nu „trăgea”, Au mai chemat un pescar. Ca să bea. Trei mari pescari la feeder dădeau, Nada cu aromă habarniști o pregăteau. Și, pentru că, permis nu aveau, Au mai chemat un pescar. Ca să bea. Patru mari pescari la feeder dădeau, Despre metoda de captură ei toți discutau. Și, pentru că, montura nu rezista, Au mai chemat un pescar. Ca să bea. Cinci mari pescari la feeder dădeau, Pe scaune modulare ei se odihneau. Și, pentru că, juvelnicul nu se umplea, Au mai chemat un pescar. Ca să bea. Șase mari pescari la feeder dădeau, Distanța cu clipsul ei o măsurau. Și, pentru că, lanseta nu se-n încovoia, Au mai chemat un pescar. Ca să bea. Șapte mari pescari la feeder dădeau, Cârlige mici pe fir ei tot înnodau. Și, pentru că, nodul nu ținea, Au mai chemat un pescar. Ca să bea. Op...

Zi ceva, dacă poți

Sau dacă te lasă nevasta. Sau doar să comentezi. Te văd, să știi. La mine pe blog poți, că în fața ei, până și zmără e găinușă.  Așa că te invit aici, nu vei regreta, am atâtea surprize cât petrol are Venezuela.

Creatorul de conținut 1.0

Imagine
Cititori de bloggeri, gata cu pișcotăreala și cu patreonatul! Sibienii de la Agricola Bacău au salamul lor, bulgarii au intrat în zona euro, spre invidia sârbilor care îi privesc pleșcăvind din gură, așa că de-acum, eu, judele von Kronwurst, am ales cârnatul să mă reprezinte.  Ați auzit de povestea în poveste sau de inserție în dulciuri? Așa și aici. În premieră  pentru mine, promovez cârnatul în maț în maț. Cu riscul de a mă repeta, permiteți-mă să explic: avem una bucată de cârnaț în maț (preferabil, de porc, că de oaie oricum o fac des). Se ia cârnatul, se prăjește (obligatoriu la fryerul cu aerul) și se mănâncă topindu-te de plăcere (nu ca șunca aia cu pufuleți), ajungând în maț. V-ați prins? Țineți-vă bine, că urmează, vorba francezului, "a bumpy ride", după care, pe aripile vânturilor, cârnatul ajunge aici, în sala stalactitelor zilnice, la tronul ecourilor, în foșnetul pătrățelelor și susurul bideurilor. Ca să parafrazez un necunoscut faimos: "caci" acesta es...