Cam așa ne-a întâmpinat profesoara de limba latină, totodată și diriginta noastră, în clasa a IX-a. Era Anul Domnului 1995, latină studiasem mult prea puțin într-a șaptea, nefiind o materie congruentă cu interesele unor copii de 14 ani, scăpați relativ recent de statul la cozi nesfârșite, la nesfârșit. Despre dirigă știam doar că este și operatoarea unui mic ABC din cadrul liceului, unde tot ea vindea diverse produse indispensabile unor adolescenți deja obișnuiți cu sucuri la dozator sau la go și nesănătos de gustoși: covrigei, gumă, sucuri, pufuleți, pufarine, ba chiar și hârtie igienică, pixuri sau, preferatele mele, batoanele de ciocolată. De unde știam? Păi fratele meu tocmai ce absolvise același liceu, având-o ca dirigintă tot pe doamna afaceristă. Dar divaghez intenționat. Ce voiam să vă spun: ce credeți că am răspuns eu, deșteptu' lu' pește prăjit, când a întrebat clasa dacă știm ce înseamnă formula de salut susnumită? "Puer" aveam și eu habar ce înseamnă, că...