Vești și povești răstălmăcite

Later edit pentru boți, neatenți și întârziați. Am mutat definitiv căsuța blogului la adresa antemenționată kronwurstblog.ro , iar toate postările de aici, peste 280 la număr, au fost transferate cu succes, mai puțin puținele comentarii. Operație reușită, pacient încă viu. Cam atât.  Cu bine, Blogger, bun venit Wordpress! În zilele următoare (multe-puține, rămâne de văzut), sunt șanse foarte mari, aș zice chiar de 101%, să reușesc să trec la o nouă față digitală a acestui blog de mică anvergură, după chipul și asemănarea ownerului. Adicătelea pe economie. Dar la fel de bine e posibil să dau chix și forma actuală susținută de Google să mă mai țină legată de Blogger prin nameservere, DNS-uri etc. și alte uneltiri diavolești.  De migrat automat conținutul celor peste 280 de articole scrise în cele 4 luni de existență proletară sunt slabe șanse, dar măcar nutresc speranța că aceasta va fi ultima postare având ca sursă blogspotul și, în curând, voi trona peste setările wordpress pr...

Pe vremea când mă pasiona mai mult tenisul românesc și internațional și mă înflăcăram filologistic când auzeam suporterii din gradenă strigând: hai, Simona, fii mai agresoare!  (să-i dea cu racheta în cur adversarului lui Zelenski, sau cum?), obișnuiam să citesc și cronicile meșteșugărești ale lui Mircea Meșter. Între timp, pasiunea mea s-a îndreptat spre alte orizonturi mai accesibile genunchilor mei, și anume bicicleta, așa că, pentru un timp, m-am cam separat de tenis ca prăjitura aia inteligentă care se separă singură în 3 straturi, în timp ce șade în cuptor.  Dar, pe măsură ce cronicarul nostru cel viteaz s-a înfipt tot mai adânc în industria auto, eu, ca un umil conducător avid de cunoștințe rutiere și informații din domeniu (dar și de teamă să nu rămân în urmă și să mă decrepitez prematur), am început să îl reurmăresc pe ici-colo, prin aparițiile esențiale.  Și aici intervine problema mea, complet stupidă, dar eu nu mă pot abține nu doar de la băgatul de mâncare în...

Am văzut știrea asta  și m-a mâncat în fund să comentez. Cu riscul de a părea mai prost decât sunt, mi-am permis să sugerez un titlu mai adecvat pentru postarea respectivă, dar am fost "pus la punct" rapid de un alt internaut. Deci da. Puțin sub 12k de persoane răspund la un sondaj, iar Sibiul are o populație de cel puțin 135k de locuitori. Oi fi eu filolog, dar ceva îmi dă cu virgulă. Big time. Păi să nu iubim noi jurnaliștii care dau din gura(n), uneori fără să gândească? Dar oare cum o fi să-ți trăiești viața numai ghidat de statistică? Mi-a plăcut, totuși, ceva. Am ajuns cineva, nu mai sunt un anonim pe net, ci domnul Wurst. 😂    

Nici nu știu cum să încep. Dar nu îmi pasă, m-am săturat să văd creștini cu sfert de creier și pulpă de miel în gură. Să nu mai zic că sunt pline închisorile de deținuți mai catolici decât papa, dar la fel de bogați ca Cresus.  În timp ce scriam, tocmai ce am auzit la TV cum o domnișoară cu tanga între buci și deget de cămilă bactriană în prim-plan a declarat cu evlavie că ea este foarte credincioasă și merge des la biserică. Probabil îi place la spovedit sub sutana duhovnicească.  Acum, că am lăsat babele să sărbătorească în felul lor a 2026-a înviere, luând lumină și stând apoi acasă în frig și întuneric, vă mărturisesc întru iertarea păcatelor că efectiv nu mai suport atâta falsitate și pseudocredință, ambele fluturate pe toate buzele zilele astea. Ăla a înviat iar, adevărat că a înviat, am citit eu într-o carte, că în America lui Trump e noapte. Și în Madagascar, dar acolo jungla a făcut ieri nani, au adormit hipopotamii.  Simt că trăiesc în lumea lui Kafka, privesc î...

Mai în glumă, cam așa s-ar exprima mămikile pe forumurile de puericultură neavizate de Ministerul Educației Socio-Media.  Mai în serios, vă zic sincer, că, în lipsă de musafiri reali pe blog, îmi pun serios întrebarea dacă, totuși, mai există cineva care mă citește, în afară de cei 4-5 cărora li s-a făcut milă și au mai comentat, pe alocuri. Și cărora le mulțumesc, din nou. Sunt toate șansele să fiu convins că am ghinion din naștere și nu sunt pe placul multor persoane, ba chiar al majorității, sau ceea ce scriu să nu prezinte interes nici cât o așchie sub unghie, pentru că nu prezint știri panicarde, nu pun materiale deocheate, nici prea multă tehnologie nu știu și nici nu pot băga limba prea adânc în fundul unor corporații, pentru a le lăuda produsele sau serviciile în mod neadevărat. Și nici bani în promovare nu bag, prefer să îi cheltui pe ingrediente  destinate suprazistenței zilnice. Noroc cu mâța, doar ea mai scoate vizualizări. Deși am fost prolific până acum, ori nu a...

Aceasta-i întrebarea. Iar răspunsul meu este simplu, în felul meu. Cunoscută fiindu-mi acum repulsia față de tot ce înseamnă religie, credință în zeități poligame și monoteiste, preoți, duhovnici, pastori și alți sfinți părinți specialiști în coaching spiritual, am lăsat prin testament oral familiei apropiate sarcina de a mă incinera, de preferință după moarte.  Acu', dacă voi avea ghinion ficusian și suferința mea va fi peste pragul de toleranță suportat cu morfină sau alte analgezice puternice, cum ar fi alcoolul, le-am dat voie să mă flambeze accidental cât încă voi mai fi în viață, în ideea că voi suferi pentru un foarte scurt timp, dar măcar vor încasa banii din asigurarea de viață pe care nu am încheiat-o până acum, pentru că, se pare, nu am prea prețuit viața la adevărata ei valoare. Dacă nu s-a înțeles până acum, după sucombarea mea, vreau să fie instituit ordin de protecție împotriva oricărui slujitor al oricărui domn cu crucea-n frunte, pentru a nu se apropia legal de cor...

peste tot pe internet, iar asta nu este deloc adevărat. Mai sunt multe locuri pe internetul ăsta mare, unde nu am apucat să postez, doar că nu le știu pe toate...  

Ce vă voi povesti acum e amuzant, dar, la vremea respectivă, a fost și mai și. Tragicomic, chiar. Anul I de facultate. Primul examen la oral, cu cel mai al dracu lector, profesor, doctor și conferențiar. Avea omul ăsta toate titlurile de stat posibile. Colegii intrau pe ușă și ieșeau majoritatea cu 4, iar cei mai norocoși, cu un 6 merituos. Intru și eu cu inima cât aprodul Purice, trag subiectul 6 din 49. Necâștigător. Nu știam mai nimic. Deja mă resemnasem cu ideea unui 4 și priveam ciorna îngândurat și absent, fără să îmi notez ceva. Și somitatea observă, mă întreabă dacă sunt bine, iar eu, inspirat, îi răspund că sufăr după pierderea bunicilor. "Știți, eu am 6 bunici, că mama a fost înfiată, dar 4 dintre ei mi-au murit în decurs de un an și nu îmi pot reveni, eram foarte atașat de ei." Băi, și unde nu se înmoaie profesorul de tot și începe să îmi spună cum a iubit-o și el pe bunica lui și ce greu i-a fost la moartea ei, eu "da, da, știu exact ce ați simțit" și ...