Etapa de raliu în coastă
Dar să revenim la coastele noastre. Sunt un om simplu, o creatură a obiceiurilor și a rutinei. Obiceiurile mele lunare îmi poartă mereu pașii spre parcare, unde mă sui la volan și conduc pe DN 1Aaaah până dincolo de Săcele via Gârcini Residence, ca apoi să fac popas în inima pădurii de doamne cu fuste foioase și domni strângători de lemne împrumutate pe termen scurt, la Brădet/Ionescu, restaurantul cu cele mai bune coaste ever gustate de mine. Și cred că știu ce vorbesc, din moment ce Ignatul e pentru mine ca revelionul cu artificii pentru animale de companie.
Nu mi-este rușine să recunosc că în pandemia de Covid 19 sunam cu 40 de minute înainte și mergeam prin vânt, prin ploaie și prin zloată, prin filtre de poliție și declarații pe propria răspundere, de ajungeam cu capsa și cu masca pusă, ca să le iau la pachet. În lunile cu "r", recomand izmene cât așteptați pe malul lacului, că e cam chilly afară, mai ales seara. Terasa e deschisă doar vara. Pentru rezervări, recomand rezervare din timp :). Acum au semnal bun la telefon și chelnerițe bune în ceea ce fac. Nu te plictisești până vine mâncarea rapid.

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Apasă, apasă, apasă!